Pas cu pas – curs de dezvoltare a caracterului pentru copii

(telefon pentru comenzi: 0742 230475)

  Programul Pas cu pas 2.022 1   Albert Einstein spunea: „Dacă vrei copii inteligenți, citește-le povești, dacă vrei copii și mai inteligenți, citește-le și mai multe povești!” Poveștile au un rol extrem de important în creșterea și dezvoltarea copiilor. Pentru mintea unui copil, poveștile sunt ca o hrană. Până la 10 ani, copiii își creează modul de gândire, codul etic și moral, își definitivează conceptele despre bine și rău, cu alte cuvin-te își construiesc întreg sistemul de credințe și valori după care își vor conduce viața, iar prin intermediul poveștilor, ei au un prim contact ori un prim exemplu al acestor valori morale.

    V-ați întrebat vreodată care este puterea unei povești, de ce copiii asimilează mai repede și mai ușor un mesaj pe care vrem să li-l transmitem, dacă acesta este prezentat sub forma unei povești? Copiii sunt captivați de povești, pentru că ele stârnesc curiozitatea, ei ascultă sau citesc cu sufletul la gură, nerăbdători să afle finalul. Poveștile implică – cei mici se simt de parcă ar fi și ei în poveste; conectează – se creează o legătură între copii și personaje; conving – nu mai trebuie noi să le spunem, copiii sunt convinși că o anumită cale sau un anumit comportament este cel demn de urmat; și nu în ultimul rând, poveștile sunt memorabile – mesajul lor rămâne în suflet și în minte deopotrivă.

     Programul „Pas cu pas” este un curs complet de dezvoltare personală pentru copii, tratând teme esențiale pentru o dezvoltare armonioasă și echilibrată a caracterului co-piilor noștri. El poate fi pus în aplicare acasă sau la școală, în tabere sau ateliere, de către părinți, consilieri, educatori sau profesori. Cursul vizează nivelul primar de educație, dar poate fi adaptat și folosit și pentru copii mai mici sau mai mari. 

     Temele cursului sunt prezentate într-un mod atractiv și interactiv, implicând copiii prin intermediul poveștilor, al întrebărilor și punctelor de discuție, cât și prin activități și proiecte practice. Poveștile creează cadrul perfect pentru reflecție și discuții de grup, pe subiectul propus pentru studiu. Paginile cu imagini de dimensiuni mari ilustrează lecția și aduc la viață poveștile. La finalul acestora, sunt prezentate câteva întrebări al căror scop este să-i ajute pe copii să aplice principiile poveștilor în viața lor personală. Fiecare secțiune cuprinde pagini cu activități sau pagini de colorat care, de asemenea, consolidează subiectul principal.

     Cu toții ne dorim ca micuții noștri să devină adulți responsabili și echilibrați emo-țional; dar acest lucru nu se întâmplă peste noapte. Temelia unui caracter puternic se construiește treptat în anii copilăriei. Fiecare din cele 21 de teme prezentate în acest program reprezintă o piatră de temelie în dezvoltarea caracterului copiilor, astfel încât aceștia să fie în măsură să-și construiască o viață fericită, plină de satisfacții, trăind în pace și armonie cu cei din jur.